Scurtă incursiune în biografia Reginei Maria

Regina Maria, arma secretă în reîntregirea României

Regina Maria de România  

Viitorul de expansiune postbelică a României era în pericol la Conferinţa de Pace de la Paris. În debutul acesteia, Consiliul Suprem a respins tratatul semnat în 1916 cu Aliaţii. Marile Puteri (Anglia, Franţa, Statele Unite, Italia și Japonia) s-au eschivat de la obligațiile prevăzute în Tratat, invocând pacea separată pe care România fusese obligată să o încheie cu Germania. Între timp, Regina Maria îi scrisese rudei sale, Regele George al V-lea al Angliei, insistând ca acesta să sprijine revendicările teritoriale ale României.

Cel care a rugat-o să plece la Paris pe regină care atunci era în vârstă de 43 de ani a fost Regele Ferdinand, iar Prinţul Barbu Ştirbey a confirmat faptul că Maria a fost alesă pentru misiunea neoficială, al cărei scop era să ajute România. Ideea fusese, iniţial, a ministrului francez în România, contele de Saint-Aulaire, care aflase că Ion Brăteanu şi delegaţia lui nu aveau şanse de succes.

Regina Maria a plecat din România spre Paris la 1 martie 1919. Maria a României a pornit să convingă Puterile occidentale în privinţa Transilvaniei, Bucovnei, Dobrogei şi Banatului. Era evident pentru mulţi că Regina avea un talent extraordinar de a trata cu oamenii, aşa că, la începutul anului 1919, unii s-au gândit că acest talent ar putea fi folosit pentru ajutorarea ţării. Reprezentanţii oficiali ai României la Conferinţa de Pace, care se desfăşura la Paris, se achitau destul de prost de sarcinile lor. Ca rezultat, planurile României de expansiune postbelică erau în pericol.

Regina Maria de România  

Miercuri 5 martie 1919, dimineţa, scriitoarea franceză Colette a luat-o înaintea celorlaţi reporteri şi s-a urcat în trenul regal pentru a-i lua un interviu Reginei înainte de sosirea ei oficială la Paris. „Este magnifică”, scria a doua zi Colette în ziarul Le Matin. „Ferice de oraşul Paris, Maiestate, că poate întâmpina o Regină atât de frumoasă”, a murmurat marea scriitoare când s-a despărţit de Regină.

Jos, în Place Vendome, tricolorul românesc flutura la intrarea în hotelul Ritz, iar lângă uşi aştepta un detaşament de jandarmi în uniformă, cu misiunea specială de a asigura protecţia Reginei. După luni de înfrângeri şi deposedări, Maria apărea deodată în Europa de Vest ca steaua cea mai strălucitoare din Oraşul Luminilor. Popularitatea avea şi inconveniente. Grupuri de admiratori aşteptau în jurul Pieţei Vendome cu spernţa că o vor zări pe Maria sau pe fetele ei.

În ciuda gărzii permanente, Regina nu putea ieşi la cumpărături fără a fi înconjurată instantaneu. În drum spre Operă maşina ei a fost înconjurată de mulţimea care, în entuziasmul ei, a ridicat-o, îngrozindu-i pe cei dinăuntru. Venea şi pleca maiestoasă, primea musafiri, acorda audienţe, dădea şi participa la recepţii oficiale şi private în onoarea ei. Era fotografiată, înfăţişată în jurnale, intervievată, scandalos de lăudată, se profita de pe urma ei şi se vorbea despre ea pretuitindeni.

Regina Maria de România  

Registrul de oaspeţi de la Hotelul Ritz reflecta popularitatea enormă a Mariei. Regina mergea şi la Operă, unde i se dăduse o lojă între coloane drapate cu tricolorul românesc şi decorate cu flori. La Comedia franceză a fost aclamată în pauze. Strigătul "Vive la Reine!" a devenit foarte obişnuit la Paris. Dar nu întâlnirile cu vechi sau mai noi prieteni şi aclamaţiile erau scopul principal al vizitei Reginei la Paris. A doua mare încercare a Mariei, o constituia întâlnirea pentru care fusese pregătită amănunţit şi cu emoţie de Ion Brătianu, sau mai degrabă era o confruntare cu însuşi Georges Clemanceau, primul ministru al Franţei. Omul acela scund cu umeri aduşi, cu sprâncene stufoase, căruia i se spunea "Tigrul" şi care detesta România. Îl ura pe premierul ei şi pacea ei separată.

Prim-Ministrul Frantei Georges Clemanceau  

"Are anumite motive de nemulţumire împotriva României de care se cramponează ca o lipitoare şi au fost unele în care ne-am privit ţintă unul pe altul ca doi luptători", scria Maria. "M-a atacat frontal cu România:

- Aţi tratat cu friţii în 1918, înainte de armistiţiu.

- Da, dar eram înconjuraţi şi de inamic şi de alţii de-ai noştri care deveniseră bolşevici. Eram încolţiţi ca un animal hăituit.

- Nu-mi spune mie poveştile astea, dumnevoastră eraţi pentru rezistenţă. Dumneavoastră înşivă, a ripostat el privind-o pe Regină drept în ochi, cu ferocitate."

Ea a adus în discuţie „problema delicată” a frontierelor. Georges Clemenceau, încruntat şi muşcându-şi buzele, era greu de înfrânt.

" - Credeţi că revendicările României sunt juste? Alţii au cereri similare. Sârbii, de exemplu, care s-au luptat cu atâta vitejie... vor o parte din Banat, locuită de ei, iar ei sunt susţinuţi de englezi.

- Da, dar punctul de vedere al englezilor este foarte detaşat. Nu cred că ei înţeleg prea multe despre ţările mici şi că ştiu prea multe despre geografia Balcanilor. Vrem întregul Banat, astfel încât Dunărea să fie graniţa noastră naţională.

- Ce?! Maiestatea voastră vrea întregul Banat până la Tisa? Dar este partea leului!

- Tocmai de aceea am venit să vorbesc cu vărul lui primar, „Tigrul”, a răspuns Maria, şi discuţia s-a încheiat în hohote de râs."

Necesitatea recunoaşterii internaţionale a Marii Uniri

În timpul Conferinţei de Pace de la Paris de la finalul Primului Război Mondial, românii şi-au mobilizat toate forţele pentru a convinge cele patru puteri ale Antantei, adică Franţa, Marea Britanie, SUA şi Italia, să recunoască Unirea Transilavaniei, a Bucovinei şi a Basrabiei cu România. Documentele epocii, lăsate de Take Ionescu, părintele Vasile Lucaciu ori Alexandru Vaida- Voievod arată că regina Maria a făcut lobby pe lângă marii oameni de stat pe care îi cunoștea personal pentru împlinirea acestui deziderat.

Georges Clemenceau a spus ulterior ministrului român în Franţa: „O Regină ca a voastră trebuie primită cu toate onorurile militare, cu mareşalul Foch (comandantul suprem al armatelor aliate) în front”. Preşedintele Poincare i-a spus Reginei că atitudinea lui „Clemenceau faţă de România s-a schimbat mult de când Maiestatea Voastră v-aţi reprezentat ţara”. Chiar şi Brătianu a recunoscut că Maria „a făcut mai mult… în câteva zile… decât făcuse el într-o lună sau şase sătămâni”.

Regina Maria de România  

Dacă delegația britanică a fost impresionată de această nepoată a Reginei Victoria, prim ministrul francez, Georges Clemenceau, a fost pur și simplu copleșit de personalitatea Reginei României. Oricum, Franța era cel mai vechi aliat al României, însă, prin Pacea separată de la Buftea- București, pe care Regele Ferdinand I nu a semnat-o niciodată, existau resentimente generate de faptul că România, trădată de Rusia sovietizată, ieșise temporar din război, fără acordul aliaților occidentali. Însă, în cele din urmă, românii au avut câștig de cauză, tocmai datorită sprijinului oferit de Franța și de Marea Britanie. Mulți dintre diplomații americani nu simpatizau deloc cu cauza României. Unii dintre ei ar fi vrut să ofere Transilvania Ungariei.

Regina Maria și-a dat seama cât de important este să schimbe percepția americanilor despre România. În consecință, Familia Regală și autoritățile din București au început să invite jurnaliști americani în România, care să scrie despre situația adevărată din Transilvania. De exemplu, Milton G. Lehrer, care a devenit unul din cei mai mari susținători ai cauzei românești. Tot mai numeroase articole despre România din presa americană au schimbat, încetul cu încetul, imaginea României. Așa că, în anul 1926, Regina Maria a decis să viziteze, împreună cu Pricipele Nicolae și cu Principesa Ileana, Statele Unite ale Americii.

România, prin Regina ei, în America

Regina Maria de România  

A trezit o simpatie imensă. Ziarele americane din epocă, dar și îregistrările cinematografice păstrate în arhive, arată că Regina Maria s-a bucurat de o simpatie fabuloasă. Farmecul personal al reginei i-a cucerit mai întâi pe jurnaliști, apoi pe politicieni, iar în final publicul larg. În timpul vizitei sale era aclamată de mari mulțimi de oameni. Suverana României Mari se bucura de o simpatie care a eclipsat notorietatea marilor actrițe de la Hollywood. Suverana a sosit în SUA în 18 octombrie și a părăpsit-o în 24 noiembrie. „Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci și, după obiceiul American, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie și tot felul de alte bucățele de hârtie”, nota regina în jurnalul său. Publiciștii americani scriau că Regina Maria este cea mai populară femeie din lume. Iar printe cei care au apreciat-o extrem de mult s-a numărat Președintele Calvin Coolinge.

Călătoria reginei a fost extrem de obositoare, comparabilă cu tururile de forță din marile campanii electorale din țările foarte mari. Regina României a făcut mai mult: a vizitat și o parte din Canada în timpul periplului nord- american. A acordat interviuri, a pozat, s-a lăsat filmată, a ținut discursuri în fața oficialilor, a dat mâna cu mii de americani obișnuiți și s-a întâlnit cu românii emigrați în America de Nord. Regina Maria s-a întors epuizată de oboseală. Însă, la finalul vizitei, „Țara Reginei Maria”, cum ajunsese România să fie cunoscută, se putea baza pe prietenia Americii.

Fapte uitate

Regina Maria de România  

Una dintre femeile celebre din perioada interbelică a fost o româncă: Regina Maria. De fapt, este vorba de o româncă prin adopție, însă care și-a iubit țara în care a domnit cu pasiune și cu dăruire. Practic, Regina Maria a României a fost cea care l-a sprijinit pe Regele Ferdinand I cel „Loial” să intre în Marele Război de partea Antantei, nu de partea Puterilor Centrale, așa cum cereau rudele de sânge ale regelui român, membrii familiei imperiale germane.

În timpul războiului, Regina Maria a fost supranumită „regina- soldat”, pentru că a îndrăznit de multe ori să meargă pe linia frontului. Mai mult, suverana României a organizat un serviciu sanitar eficient, destinat răniților. Multe zile, ea a muncit ca infirmieră în spitalele de campanie.

Regina Maria de România  

Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și verișoară a Țarului Nicolae al II -lea al Tuturor Rusiilor, Regina Maria părea să fie destinată unei veți de basm. Ea însă a cunoscut ororile războiului, refugiul la Iași, greutățile din spitalele de campanie și și-a asumat și misiuni diplomatice.

Calitățile sale de diplomat s-au afirmat hotărâtor pentru țară pe timpul Conferinței de Pace de la Paris, când alți politicieni români de valoare erau pe cale să eșueze, în frunte cu însuși I.I.C. Brătianu. Contribuția reginei în soluționarea cerințelor române la Conferință au avut o importanță capitală, aproape uitată de urmași.

Text cules de Comandor de aviație (rtr.) Oțelea Pavel